De ce unitate?



ants

După 25 de ani în care ne-am propus și realizat obiective mărunte, însă am eșuat lamentabil atunci când ne-am propus mai mult, am sperat ca mișcarea sindicală s-a maturizat și a venit momentul să devenim mai puternici prin unire într-o singură structura sindicală.  Nu se poate schimba ceva în viețile noastre fără sa ne schimbăm noi, trecutul, cu bune și rele îl știm, din el tragem învățăminte dar trebuie lăsat în urmă, acum e nevoie să ne clădim viitorul!

Începând cu anul 2010 mișcare sindicală în forma actuală și-a atins limitele atunci când statul a venit și a impus cu forța scăderi salariale iar noi am rămas cu mâna întinsă spre trecut, în aceleași structuri minuscule ca firele de nisip pe care le poate mișca din  loc orice adiere de vânt. Cu toți ne-am întrebat de ce nu reușim mai mult, de ce în alte părți se poate dar la noi nu iar răspunsul răsuna ca un ecou, suntem divizați în sindicate mici, fără putere, fără viitor.

Ce ne împiedică să fim puternici?

Din păcate ne împiedicăm în orgoliul personal al unora dintre noi care, deși nu au făcut nimic pentru mișcarea sindicală, pentru păstrarea privilegiilor personale promovează pe la colțuri divizarea pe ramuri, pe secții,  pe anturaje conjuncturale, făcând jocul administrației pentru un avantaj personal, iscând conflicte artificiale doar pentru a nu ne ține în ignoranță, slabi și pentru a nu vedea impostura!

În fapt, am fost puternici  prin solidaritate când ne-am unit forțele, când am vorbit aceeași limbă, atunci ne-am câștigat drepturile în sălile instanțelor de judecată și prin birourile executorilor judecătorești în ciuda tuturor presiunilor!

Anunțuri

3 gânduri despre „De ce unitate?

  1. Sigur asta e viitorul sindicatelor!Daca incepem acum castigam timp daca amanam rezultatul e inevitabil dar altii o vor face in locul nostru si noi vom fi in continuare ”loseri” care ne vom plange de pe la colturi de soarta noastra. Mingea e in curtea noastra!

  2. De ce sa facem unitate? De ce sa fim toti in aceeasi sindicat/ ma lasi! Noi suntem multumiti de conditiile in care muncim de salarii de sefii nostrii si nu vrem schimbarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s